jump to navigation

Despre munti si vai aprilie 27, 2008

Posted by Toffee in Deep inside.
3 comments

De obicei scriu impresii. Imi pare mult mai simplu sa scriu ce simt, gandesc decat sa caut repere stiintifice de la care sa pornesc. Nu, nu consider ca am trait destul si nici ca am vazut si invatat prea multe, da’ parca viata asta merita oarecum traita in etape. Om trebui noi sa evoluam, sa dezvoltam omenirea asta incetu’ cu incetu’, ca vorba ‘ceea, noi, spre deosebire de celelalte mamifere evoluam, zice-se, da’ parca-i mai frumos sa traim pentru ceea ce ne place, si sa luam prezentul ca atare, macar asa, din cand in cand. Eh, si dupa cum ziceam, nu am pretentia ca stiu multe, si nici pe aceea ca sunt perfecta in vreun domeniu, oricare ar fi el, da’ traind eu asa de-a lungul anilor si observand in stanga si in dreapta tin sa recunosc, si asta nu imi acorda vreun merit, ca am intalnit persoane care se pricep la ceea ce fac. Cum mi-am dat seama? Pai in modu’ meu simplist de a gandi toate domeniile sunt niste jocuri, jocuri care pentru a fi cat de cat atractive pentru unii si ca sa nu-i supere pe altii au niste reguli. Oamenii astia iti explica regulile jocului fara a se contrazice, asta in primu’ rand. Si-n al doilea rand, daca mai depui si tu putin/mai mult interes, asta depinzand de situatie, reusesc sa te faca sa le inveti. Eh, oamenii astia pe langa faptu’ ca se pricep, mai au o calitate: te considera pe picior de egalitate si te lasa sa te joci cu ei de parca v-ati fi jucat de-o viata. Oamenii astia nu-ti ascund reguli si nu te privesc de sus, nu iti acorda circumstante atenuante…coboara si urca impreuna cu tine treptele necesare si n-au nicio pretentie. Oamenii astia sunt copti. Au ajuns la o anume saturatie atat de frumoasa incat n-ai cum sa-i invidiezi. Tot ce poti sa faci e sa-i admiri. De ce s-ar cobori la nivelu’ tau? Poate pentru ca nu se mai afla in nicio competitie. Sunt deja in varfu’ muntelui. Au vazut deja privelistea. Au stat putin jos, s-au odihnit, au privit in jur si s-au gandit ca e prea frumos sa se bucure doar ei. Asa ca mai coboara sa te ajute si pe tine in loc sa-ti rada-n fata…

P.S.: Asa ca Cez, parerea mea e ca n-ar trebui sa te framante ;)

The Chronicles of Bucharest noiembrie 20, 2007

Posted by Toffee in Deep inside.
3 comments

Ma gandeam ca atunci cand o sa ma mut in Bucuresti o sa am atatea de povestit incat va trebui sa invat sa scriu cu viteza supersonica. M-am cam inselat… Mi se intampla lucruri diferite da’ nu uimitoare, intalnesc oameni multi, unii ok, altii nu. Cu ocazia asta mi-am reamintit ca de obicei prima impresie pe care mi-o fac despre cineva e total aiurea si ca pot lasa destul de la mine (asta nu e neaparat un lucru bun) dar ca nu e atat de bine sa ma calce cineva pe bataturi.

Mi-am mai dat seama de faptul ca daca vreau sa schimb notiunea de acasa pierd acel “acasa” de tot. Adica ma ancorez extrem de tare in anumite locuri da’ cand ridic ancora parca nu mai apartin locului. Singurele dati cand ma mai simt acasa sunt atunci cand ma aflu in prezenta unor persoane foarte dragi. Am mai observat ca-mi plac colturile; mi se pare ca ma apara. Poate subconstientul a lucrat cand Toffee’s corner a fost botezat.

“Du-te si tu la rond sa iei un suc” a devenit “Cred ca ma duc in gang sa iau un suc”.

Ninsoarea nu mai are acelasi farmec. Imi amintesc ultima oara cand m-am bucurat de zapada. M-am intors intr-a 11-a de la meditatie de la engleza si m-am lipit de caloriferu’ din dormitor. Ningea asa de frumos si senzatia de caldura dupa frig era super.

Oamenii ranesc fara sa-si dea seama. Si sunt sigura ca unii nu vor. Ceea ce fac li se pare asa inofensiv incat continua. Nu mai doare… da’ tulbura, si asta e uneori mult mai rau.

Am mintea ca sifonieru’ . Mi-am amestecat gandurile, le-am indesat cu mainile, am trantit repede usa si-am inchis-o ajutandu-ma de genunchi. Astept o sambata sa ascult muzica si sa fac curat in toata camera.

Stampila asta ma doare octombrie 17, 2007

Posted by Toffee in Deep inside, Toffee's.
add a comment

De ce sa faci un lucru doar ca sa-l faci? Castigi ceva? Macar ia-ti naiba un stalp de sprijin. Sau macar un bat. Un surcel acolo, sa stii ca ai macar cu cine conversa. Ai vazut cat de bine se simtea tipu’ cu blana lui din Ed, Edd & Eddy? Ia exemplu!Tu nuuuu!!! Te lasi asa, in virtutea inertiei, sa te duca vantu’. Adierile sunt intotdeauna placute, iti zici… S-o crezi tu! Nici nu simti cand vine furtuna. Privesti asa un val mic cum vine si te gandesti ce senzatie placuta vei avea cand va trece prin dreptul tau, cand defapt el vine si te plezneste. Si-atunci sa vezi! Te doare tot corpu’ de zici ca nu-i adevarat! Si ti-e frig, ti se strange pielea si te simti de parca ai fi cobaiul unui chinez acupunctor. Si te podidesc lacrimile, ca deh, tu dai inpoi. Si cedezi. Ti se pare atat de absurda furtuna… Si te indrepti usor catre mal… Nici nu te mai uiti inapoi. Un soare cu dinti se straduieste sa te mai incalzeasca. Tu ai nevoie de prosop. Cand ajungi la mal tremuri toata si vrei sa colinzi pe plaja de nebuna. Macar sa uiti. Heh, mai iese soarele din cand in cand, te incalzeste, e o senzatie placuta. Plaja asta iti aminteste mereu de valul ala nenorocit…si iar ti se strange tot interiorul de parc-ai mancat porumbe crude. Marea asta poate sa fie uneori ca o gura punga. Degeaba ai la tine si miere… :-<

Legile caramelei octombrie 13, 2007

Posted by Toffee in Deep inside, Flash.
1 comment so far

1.Doreste-ti un lucru din tot sufletul. Ti se va indeplini cu siguranta. Cu siguranta, la final, vei regreta ca ti l-ai dorit vreodata.
2.Cand ti-e lumea mai draga sigur apare vre-unu’ care sa-ti dovedeasca contrariul. Din pacate reciproca nu poate fi valabila in cazul tau.
3. Nu complica lucrurile. In caz contrar, vei pierde si ce deja ai.
4. Profita de o situatie favorabila. Cand se va ivi alta, va fi, cu siguranta, mult prea tarziu.
5. Nu te enerva. Lucrurile se rezolva de la sine. In caz contrar, solutia este cea mai neconventionala cu putinta.
6. Solutiile de moment sunt chiar DE MOMENT. Nu te mai bucura atat.
7. Daca trebuie sa retii o informatie importanta, o vei uita. Daca, totusi, n-ai uitat sa-ti notezi, vei uita sa verifici carnetelul pe care ti-ai notat.
8. Mama gateste intotdeauna excelent.
9. Fa lucrurile pas cu pas. Daca sari patratele, iti sucesti picioru’.
10. Asta stiu ca e convingere suprema, dar ti-o repet: compania face atmosfera.
Nu te mai gandi la nimic. Alineatul 10 poate insemna totul pentru tine, stii asta!

Vreau… septembrie 30, 2007

Posted by Toffee in Aiureli, Deep inside, Flash.
1 comment so far
  • sa te duci in statie sa iei si tu un suc
  • la pizza in time out
  • sa duc gunoiu’
  • sa ne intalnim la ceas
  • sa mananc mancare facuta de mama
  • sa ma cert cu tata
  • sa indur manelele vecinului
  • sa ma dau in leganutse
  • sa dau cu aspiratoru’
  • sa scriu cd-uri
  • sa adorm pe canapea in sufragerie
  • sa venim pe jos de la scoala
  • sa ma trezesc de dimineaaaata
  • sa stau la taclale
  • Pudding

:-?? iunie 11, 2007

Posted by Toffee in Deep inside.
add a comment

Ce spuneam? Ca momentele cele mai frumoase nu tin de date si planificari? Eh, make me believe that now and i’ll love u till the end of time…

y=x^2+2x+3 mai 26, 2007

Posted by Toffee in Deep inside.
2 comments

Sorb cateodata vorbele altora “care-au ajuns departe” si-mi pare c-am pierdut un tren. Inca nu stiu ce tren, dar am o senzatie de “am uitat ceva acasa” si ma caut in toate buzunarele si am tot ce-mi trebuie…
Uneori ma intreb de ce sa-mi bat capu’. Pana la urma cei care percep mai putine lucruri sunt mai fericiti. Da’ e asa frumos sa pui intrebari si sa primesti raspunsuri logice si pertinente care parca fac parte din tine, de te intrebi de ce naiba ai mai intrebat.
E-asa de bine sa-ti faci un coltisor al tau asa de armonios incat ti se pare ca nu-i adevarat. Si te ciupi pana ti se inroseste pielea. Si cauti nod in papura pana iti pica fisa, iti dai doua palme si-ti zici “Termina cu prostiile!!!”. Si dup’aia te relaxezi si te bucuri din nou. Si iar te-apuca nebuniile. Si traiesti ca-ntr-o functie periodica…
Oare nu e mai bine sa traiesti minimalistic si fericit, fara sa te minti sau chinui?

I LOVE half the world and I HATE the other one! aprilie 11, 2007

Posted by Toffee in Deep inside.
1 comment so far

TRAIESC pentru momentele in care imi simt interiorul plin de caldura si calm de parca fiecare molecula s-ar opri in loc. Ma bucur ca traiesc atunci cand imi dau seama ca pot sa IUBESC atatia oameni. Partea TRISTA e ca poate nu le-am spus-o niciodata. N-as mai fi eu daca n-as avea pe cine sa ma sprijin astfel incat sa fiu in ECHILIBRU. ADMIR oamenii care cred in valorile lor. Iubesc momentele in care RAD cu pofta pana uit de mine. Mi se pare curios faptul ca vindec durerile care ma sufoca inauntru prin LACRIMI.

FRICA si COMPLEXELE mi se par cele mai urate lucruri din lume.

Go to your room, now! aprilie 1, 2007

Posted by Toffee in Deep inside.
3 comments

Caramelo, faci deseori, in sinea ta, gafe impardonabile pe care ti le treci cu vederea si-ti zici ca, deh, inlauntrul tau esti fata buna si mai ai voie sa faci cate-o prostie din cand in cand. Si dup’aia te razgandesti si te faci mica, mica, juri ca nu mai faci si speri sa uiti… pana data viitoare cand o iei de la capat. Ce sa ma fac eu cu tine?

Oare? ianuarie 8, 2007

Posted by Toffee in Deep inside.
1 comment so far

Mi se intampla doar mie, sau cele mai frumoase momente din viata apar pe nepregatite?