De Valentine’s Day pana si Y!Pool s-a molipsit.

Ieri pe cand poceam in fel si chip morfologia si sintaxa mi-am amintit de o ora de info. Ce are special ora asta de info inafara de faptul ca tipa care ne preda era a patra profa de info in decurs de 2 ani juma’? Pai…

…din cate-mi amintesc stateam 3 la calculator, toate 3 fara chef… La un moment dat incepe distinsa don’soara sa ne dicteze probleme. Lasand la o parte faptul ca: “se dau doi vectori, primul de dimensiunea ien”, ajungem la partea interesanta “celalant vector de dimensiunea iem”. Hmmm… . Ma gandesc ca n-am auzit bine. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta… rasete infundate. “Puteti sa repetati?” “Da, se dau doi vectori, primul de dimensiunea ien iar celalant de dimensiunea iem”. In secunda imediat urmatoare ma rosesc toata si incerc sa ma abtin, dar am si eu limitele mele… Imi intorc capul in alta parte si incep sa rad copios… Cred ca doua minute am ras, fara oprire, asta datorita si faptului ca “celelante” doua colege radeau cu lacrimi, una in stanga iar “cealalanta” in dreapta. Dupa repriza asta de ras profa nu mai stia cum sa ne mute una mai departe de “cealalanta” iar noi nu mai stiam pe unde sa cautam servetele sa ne stergem lacrimile.

M-am dus azi la 4 la politia rutiera sa-mi depun dosarul pentru examinare. Intreb la poarta care e cladirea in care trebuie sa ajung mai exact. Mi se raspunde grav: “Ultima pe stanga”. Merg 20 de metri, si ajung. Desi ma asteptam sa fie puhoi de lume (ca la eliberarea cazierului), era o singura persoana in fata mea . “Buuun, imi zic, nu trebuie sa astept in frig”. Imi notasem cateva date de pe fisa primita de la scoala de soferi chiar inainte sa plec de acasa. Asa-mi spusese instructorul auto: data inceperii scolii de soferi, numele complet al profesoarei de legislatie, al instructorului si al medicului cu care trebuia sa fac cateva ore de prim ajutor, pe care nu le-am facut insa. Si-mi mai zisese ceva… lucru pe care l-am omis cand am intins dosarul tipului de la ghiseu: sa-l rog sa-mi programeze examenul oricand mai putin pe 20 decembrie (fiindca in ziua aia instructorul nu e in localitate). Well, inmanez dosarul si buletinul… Verifica, noteaza ceva, iar verifica, iar noteaza ceva… si tot asa cu toate celelalte foi. La sfarsit in inapoiaza buletinul si o fituica “FACULTATEA DE AGRONOMIE, 20 DECEMBRIE 2006″. Ups! Ceva nu e in regula cu data asta. In zadar il rog sa-mi dea un biletel cu alta data. No can do… Il sun pe instructor: nu-i nimic. O sa sustin proba de condus in oras intr-o alta zi.

So, it’s official: Pe 20 decembrie fac x-uri pe o foaie…

La mine-acasa e debandada, santier in toata regula si cu prilejul asta mi-am dat seama de un lucru pe care-l intuiam eu de mai multa vreme: cele cateva potecute bine batatorite din cap’sorul meu sunt de nedeslusit daca in jurul meu e vraiste. Desi nu sunt ordonata din fire (trasatura de familie), intotdeauna mi-am gasit ordinea in dezordine, asta pentru ca de cele mai multe ori sunt atenta la ce se intampla in jurul meu si tin minte cam pe unde-mi las lucrurile (s-ar putea sa revin candva, foarte curand, asupra afirmatiei asteia ca inca nu sunt sigura daca momentul precedent a fost unul de sinceritate sau unul in care incercam sa ma ametesc cu vorbe dulci).

Un alt lucru pe care l-am probat e ca pot sa desfasor activitati intelectuale ( a se citi: pot sa-mi fac tema la franceza si probleme la fizica) chiar daca-n jur sunt zgomote de flex, aparat de sudura, burghie si alte ciocanele. Rotitele mele se misca in ritmul lor normal, lent fara ca ceva sa le supere…

Cine-ar fi crezut ca o simpla (dar indelunga) renovare te poate face sa te privesti in oglinda?

Ora de istorie:

-Cu ce au venit Romanii in Dacia?

-Cu Dacia!