…pentru ca maine am examenul final de care am aflat abia luni. Bineinteles ca n-am avut initial chef, ca ma complaceam in situatia de fie ce-o fi si ca cu chiu cu vai am reusit sa ma mobilizez prima oara dupa multa vreme in care nu m-am recunoscut. Nu m-am recunoscut pentru ca de ceva vreme tot lalai. Tot ce incerc se dovedeste in final un fiasco pentru ca abandonez respectivu’ lucru imediat dupa ce-am inceput. Da’ in noaptea asta e diferit. Pentru ca am starea aia asa de familiara pe care am ajuns sa o iubesc, stare care nu e asa placuta da’ pe care o cunosc de multa vreme si imi aduce aminte de mine. Starea = un fel de oboseala amestecata cu cofeina si concentrare care se materializeaza apoi in reusita. In noaptea asta mi-am facut iar bula aia imensa care seamana izbitor de tare cu aia din reclama danone in care m-am baricadat, luand cu mine doar cursurile pe care tre’ sa le dau gata.

La un moment dat incepuse sa-mi zburde mintea aiurea, ma podideau amintiri placute si toata atmosfera imi aducea aminte de acasa. Stiu de mult ca am obiceiul sa ma leg sufleteste de locuri si obiecte care imi amintesc de clipe frumoase. M-am uitat in camera de camin in care stau si mi s-a parut ca seamana izbitor cu decorul de pe scena la inceputul unei piese de teatru cand inca n-au intrat actorii in scena si tot ansamblu’ ala nu iti sugereaza nimic, nu-ti aminteste de nimic si pare mult prea gol. Si poate ca e rece doar pentru ca n-am vrut eu sa fie calda sau pentru ca de trei luni de cand stau aici nu s-a intamplat nimic care sa ma fi impresionat atat de tare. Inca privesc totul ca pe o schimbare despre care nu stiu inca daca e buna sau rea. Da’ ma bucur pentru faptul ca modificarea coordonatelor spatiale nu m-a schimbat pe mine (mi-era putin teama, da’ se pare ca sunt mai puternica decat decorul). Starea asta m-a convins. Sunt tot eu si-mi place de mine . Ha! Se anunta calm la orizont.