Ma gandeam ca atunci cand o sa ma mut in Bucuresti o sa am atatea de povestit incat va trebui sa invat sa scriu cu viteza supersonica. M-am cam inselat… Mi se intampla lucruri diferite da’ nu uimitoare, intalnesc oameni multi, unii ok, altii nu. Cu ocazia asta mi-am reamintit ca de obicei prima impresie pe care mi-o fac despre cineva e total aiurea si ca pot lasa destul de la mine (asta nu e neaparat un lucru bun) dar ca nu e atat de bine sa ma calce cineva pe bataturi.

Mi-am mai dat seama de faptul ca daca vreau sa schimb notiunea de acasa pierd acel “acasa” de tot. Adica ma ancorez extrem de tare in anumite locuri da’ cand ridic ancora parca nu mai apartin locului. Singurele dati cand ma mai simt acasa sunt atunci cand ma aflu in prezenta unor persoane foarte dragi. Am mai observat ca-mi plac colturile; mi se pare ca ma apara. Poate subconstientul a lucrat cand Toffee’s corner a fost botezat.

“Du-te si tu la rond sa iei un suc” a devenit “Cred ca ma duc in gang sa iau un suc”.

Ninsoarea nu mai are acelasi farmec. Imi amintesc ultima oara cand m-am bucurat de zapada. M-am intors intr-a 11-a de la meditatie de la engleza si m-am lipit de caloriferu’ din dormitor. Ningea asa de frumos si senzatia de caldura dupa frig era super.

Oamenii ranesc fara sa-si dea seama. Si sunt sigura ca unii nu vor. Ceea ce fac li se pare asa inofensiv incat continua. Nu mai doare… da’ tulbura, si asta e uneori mult mai rau.

Am mintea ca sifonieru’ . Mi-am amestecat gandurile, le-am indesat cu mainile, am trantit repede usa si-am inchis-o ajutandu-ma de genunchi. Astept o sambata sa ascult muzica si sa fac curat in toata camera.